DESPRE TPSoft.ro

TPSoft.ro este singura bază de date on-line de firme din România proiectată pentru a te ajuta, în orice moment, să-ți minimizezi riscurile fiscale asociate dosarului prețurilor de transfer și să fii pregătit pentru inspecția fiscală a dosarului prețurilor de transfer. Inspecția care poate veni în orice moment!

Informațiile financiare despre zeci de mii de firme și companii sunt prelucrate automat pentru a-ți oferi instant marjele de profit / piață specifice industriei pe care acționezi. Aceasta este cea mai bună metodă de protecție și reacție fiscală, pentru că ești în măsură să arați că tranzacțiile tale intra-grup sunt fundamentate și sunt în interval de piață.

TPSoft știe care sunt datele financiare care îl interesează pe inspectorul tău fiscal. Pentru tine, aceasta este o informație neprețuită, care vine la momentul oportun.

Întrebări frecvente TPSoft.ro

1. Ce informații se găsesc pe www.tpsoft.ro?

1.1 Despre TPSoft.ro

Prin www.tpsoft.ro utilizatorii pot avea acces instant la informații despre primele 100.000 de companii din România, selectate în ordine descrescătoare a cifrei de afaceri.

În prezent, baza de date cuprinde informații financiare disponibile pentru perioada 2008 – 2024. De asemenea, informațiile despre acționariat și administrator sunt cele raportate de companii la momentul depunerii situațiilor financiare pentru anul 2024.

Odată cu actualizarea informațiilor financiare pentru anul 2024, există posibilitatea selectării a mai multor baze de date diferite:

  1. versiunea V2017_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2016;
  2. versiunea V2018_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2017;
  3. versiunea V2019_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2018;
  4. versiunea V2020_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2019;
  5. versiunea V2021_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2020;
  6. versiunea V2022_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2021;
  7. versiunea v2023_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2022.
  8. versiunea v2024_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2023.
  9. versiunea v2025_05 care conține informații pentru perioada 2008 – 2024.

1.2 Instrumente utile

În plus, TPSoft.ro pune la dispoziția utilizatorilor accesul în mod gratuit din secțiunea "Instrumente utile" o situație centralizată a informațiilor din piață privind spațiile de birouri, centrele comerciale și spațiile industriale pornind de la informațiile publicate de firmele de consultanță imobiliară ce au fost incluse în Revista "Valoare, oriunde este ea" publicată de ANEVAR (începând cu revista nr. 2 din 03.2014 până în prezent).

1.3 Module TPSoft.ro

Website-ul este structurat în 5 module care pot fi accesate fie de pe pagina principală, fie din partea dreaptă sus. Informațiile pot fi și descărcate în format electronic (Excel) în vederea prelucrării ulterioare.

Modulul 1: Studii de comparabilitate

Prin accesarea acestui modul, utilizatorul obține informații esențiale pentru realizarea studiilor de benchmarking (comparabilitate), parte a dosarului și a politicilor de prețuri de transfer.

Interfața permite căutarea după diverse criterii (ex. cod CAEN, independență/afiliere, număr angajați, dimensiunea cifrei de afaceri, companii care înregistrează pierderi, intervale de timp analizate) și calculează automat mediana și intervalul de piață în funcție de indicatorii de profitabilitate doriți și perioada analizată (i.e. fiecare an din perioada 2008 - 2024 și perioade de 3 sau 5 ani în cazul analizelor multianuale).

Ca o mențiune suplimentară, în cadrul întocmirii unui studiu de comparabilitate, când filtrul "Excludeți companiile ai căror administratori au funcția de administrator în cadrul unei alte persoane juridice" va fi activat, acesta va elimina din cadrul studiului de comparabilitate numai companiile ai căror administratori sunt comuni și care se regăsesc în eșantionul de 100.000 de companii din baza de date TPSoft. Astfel, există posibilitatea ca un administrator al unei companii care va rezulta în eșantionul final să mai dețină această funcție în cadrul altei companii care nu se regăsește în baza de date și prin urmare compania rezultată în eșantion nu va fi exclusă de acest criteriu.

Indicatorii de profitabilitate în funcție de care se poate calcula intervalul de piață sunt:

  • marja de profit aferentă costurilor operaționale;
  • marja netă din vânzări;
  • marja brută din vânzări;
  • marja brută din vânzări ajustată;
  • rata de rentabilitate a activelor.

Formulele utilizate pentru calcularea indicatorilor de profitabilitate sunt prezentate mai jos, în tabelul cu informații disponibile în modulul "Informații financiare".

Așa cum este menționat și mai sus, utilizarea bazei de date permite extragerea datelor selectate într-un format excel astfel încât utilizatorul își poate calcula și alți indicatori după preferință.

Modulul 2: Analiza competiție

Acest modul permite obținerea informațiilor referitoare la competitori. Există posibilitatea obținerii informațiilor referitoare la companii care activează într-un anumit domeniu de activitate (cod CAEN) și sortarea acestora după (i) județ, (ii) indicatori financiari și nefinanciari (cifra de afaceri, număr de angajați sau profit net) și (iii) ordin de mărime (primele 10, 30, 50, 100 de companii sau toate companiile).

Modulul 3: Informații financiare companii – perioada 2008 - 2024

Acest modul permite obținerea informațiilor financiare referitoare la una / mai multe companii identificate prin denumire sau CUI. Informațiile financiare sunt grupate în 3 categorii:

  • Indicatori de bilanț.
  • Indicatori cont de profit și pierdere.
  • Indicatori de profitabilitate.

Informații disponibile în baza de date

Informații generale

Informații disponibile 2008 - 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024
Cod fiscal
Număr de înregistrare în Registrul Comerțului
Nume companie
Cod CAEN principal
Status (Activ / Inactiv)
Județ
Oraș
Adresă
Asociați / Acționari
Procent deținere asociat / acționar
Filiale / Sucursale
Procent deținere în filială / sucursală
Administrator
Capital social subscris
Număr de acțiuni / părți sociale
Valoare per acțiune / parte socială

Indicatori bilanț

Indicatori 2008 - 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024
Imobilizări corporale
Imobilizări necorporale
Imobilizări financiare
Active imobilizate - Total
Stocuri
Creanțe
Investiții pe termen scurt
Casa și conturile la bănci
Cheltuieli în avans
Active circulante – Total
Datorii comerciale < 1 an
Datorii comerciale > 1 an
Datorii totale
Provizioane
Total active
Total active minus datorii curente
Venituri înregistrate în avans
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve
Profitul sau pierderea raportată
Profitul sau pierderea exercițiului financiar
Capitaluri proprii – Total
Capitaluri – Total
Număr mediu de salariați

Indicatori cont de profit și pierdere

Indicatori 2008 - 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024
Cifra de afaceri
Producția vândută
Venituri din vânzarea mărfurilor
Reduceri comerciale acordate
Venituri aferente costului producției în curs de execuție
Alte venituri din exploatare
Venituri din exploatare – Total
Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
Alte cheltuieli materiale
Alte cheltuieli externe
Cheltuieli privind mărfurile
Reduceri comerciale primite
Cheltuieli cu personalul
Cheltuieli cu salariile și indemnizațiile
Cheltuieli cu asigurările și protecția socială
Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale
Cheltuieli cu deprecierea activelor circulante
Cheltuieli cu amortizarea / deprecierea
Alte cheltuieli de exploatare
Cheltuieli privind prestațiile externe
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
Cheltuieli de exploatare – Total
Rezultat din exploatare
Venituri din dobânzi
Alte venituri financiare
Venituri financiare - Total
Cheltuieli cu dobânzile
Alte cheltuieli financiare
Cheltuieli financiare – Total
Rezultat financiar
Venituri extraordinare
Cheltuieli extraordinare
Rezultat extraordinar
Venituri totale
Cheltuieli totale
Rezultat brut
Impozit pe profit
Rezultat net

Indicatori de profitabilitate

Indicatori Formula de calcul 2008 - 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024
Marja de profit peste cheltuielile din exploatare Rezultat din exploatare / Cheltuieli din exploatare sau Rezultat din exploatare / (Venituri din exploatare – Rezultat din exploatare)
Marja netă din vânzări Rezultat din exploatare / Venituri din exploatare
Marja brută din vânzări (Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli din vânzarea mărfurilor) / Venituri din vânzarea mărfurilor
Marja brută din vânzări ajustată [(Venituri din vânzarea mărfurilor – Reduceri comerciale acordate – cont 709) – (Cheltuieli privind mărfurile – Reduceri comerciale primite – cont 609)] / (Venituri din vânzarea mărfurilor - Reduceri comerciale acordate – cont 709)
Rata de rentabilitate a activelor Rezultat din exploatare / Total active
EBITDA Rezultat din exploatare + Cheltuieli cu amortizarea și deprecierea
EBITDA Margin (Rezultat din exploatare + Cheltuieli cu amortizarea și deprecierea) / Venituri din exploatare

Notă: În varianta actuală a bazei de date anumiți indicatori în cazul anumitor companii pot să nu fie disponibili pentru accesare directă prin intermediul interfeței. Vă rugăm să trimiteți un email pe adresa contact@tpsoft.ro în cazul în care doriți să vă transmitem acești indicatori prin email.

Modulul 4: Structură acționariat / filiale

Acest modul permite obținerea informațiilor de natură non-financiară precum: acționarii sau administratorii unei companii, filialele unei companii, punctele de lucru ale unei companii, societățile în care o persoană este acționar sau societățile la care o persoană este administrator. În plus, în versiunile V2018_05, V2019_05, V2020_05, V2021_05, V2022_05, V2023_05, V2024_05 și V2025_05 nu mai sunt disponibile informațiile cu privire la punctele de lucru ale unei companii. Pentru a accesa aceste informații, vă rugăm selectați versiunea bazei de date V2017_05.

Modulul 5: Analiză relație de afiliere

Acest modul permite obținerea informațiilor cu privire la gradul de afiliere al unei companii ținând cont de anumite criterii, după cum urmează:

  • deținerile de peste 25% ale unei persoane juridice / fizice în respectiva companie;
  • deținerile de filiale ale respectivei companii;
  • acționarii – persoane fizice / juridice – ai respectivei companii care dețin peste 25% în altă persoană juridică;
  • acționarii – persoane fizice / juridice – ai respectivei companii care au funcția de administrator în cadrul altei persoane juridice;
  • administratorii respectivei companii care dețin peste 25% în altă persoană juridică;
  • administratorii respectivei companii care au funcția de administrator în cadrul altei persoane juridice.

În cadrul acestui modul, nu vor fi prezentate relațiile de afiliere dintre o companie și entități de tipul Persoanelor Fizice Autorizate, Întreprinderilor Individuale sau Întreprinderilor familiale.

2. Cui se adresează/cine are nevoie de aceste informații?

Baza de date TPSoft este special concepută să fie utilă celor care au nevoie de:

  • studii de benchmarking (comparabilitate), ca parte a dosarului și politicilor de prețuri de transfer;
  • analiză pieței, pe sectoare de activitate/județ;
  • studierea detaliată a jucătorilor din piață (competitorilor);
  • înțelegerea tendinței pieței;
  • comparabilitate privind principalii indicatori de profitabilitate;
  • realizarea rapidă a unei analize de risc fiscal, mai ales în cazul tranzacțiilor intra-grup (în cazul acestor tranzacții, legea cere încadrarea prețurilor în intervalul de piață);
  • fundamentarea strategiilor de eficientizare a afacerii și optimizare fiscală.

Din această perspectivă, se pot regăsi printre utilizatori, cu precădere, consultanți fiscali, manageri, directori financiari, analiști, instituții de credit, notari, avocați, jurnaliști, autorități locale etc.

3. Care este sursa primară a informațiilor?

TPSoft folosește aceleași surse autorizate utilizate și de bazele de date consacrate la nivel internațional, respectiv date de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor.

4. Prin ce se diferențiază TPSoft de alte baze de date?

Diferența pleacă în primul rând de la modul de concepere a bazei de date – intuiește nevoile, dar și întrebările utilizatorului, astfel încât căutarea prin baza de date să fie un mijloc simplu și prietenos de a ajunge la datele necesare.

În oceanul informațional, puțini sunt cei care își doresc să ajungă experți în navigare, cei mai mulți vor să ajungă rapid și cu costuri cât mai mici la mal, adică la datele de care au nevoie. TPSoft este baza de date în care nu trebuie să ghicești "oare cum să fac să obțin rapid datele de bază, de care am nevoie?".

În al doilea rând, diferența stă în faptul că TPSoft pune sub același acoperiș date multianuale (2008 – 2022) și permite corelații rapide pe o scară relevantă de timp, de unsprezece ani (spre exemplu, în acest moment cuprinde și date pre-criză).

5. Pot folosi rezultatele obținute cu TPSoft pentru realizarea unui studiu de comparabilitate?

Da, este unul din obiectivele TPSoft – să faciliteze realizarea rapidă a studiilor de comparabilitate, astfel încât acestea să devină un instrument natural de control al sănătății afacerii, aflat la îndemâna oricărui manager, indiferent că e vorba de o corporație puternică sau de o întreprindere medie.

6. Autoritățile fiscale de control ar putea respinge utilizarea TPSoft pentru realizarea studiilor de comparabilitate?

Nu, întrucât nu există bază legală pentru respingerea unui studiu pe motivul utilizării sau neutilizării unei anumite baze de date. Reglementările naționale, asemenea celor internaționale, nu impun contribuabilului folosirea unei anumite baze de date pentru fundamentarea prețurilor de transfer.

TPSoft a fost acceptată de către autorități în cadrul inspecțiilor fiscale. Singurul motiv pentru care autoritățile ar putea să conteste un studiu de comparabilitate întocmit prin baza de date TPSoft ar fi pe motiv că ei nu au acces la baza de date. În această situație, recomandarea noastră este să ne informați cu privire la acest aspect astfel încât să putem crea un cont de utilizator pentru echipa de inspecție fiscală sau alternativ să le oferiți acces echipei fiscale la contul dumneavoastră TPSoft.

Vă rugăm să aveți în vedere că, teste amănunțite au arătat că nu există diferențe între rezultatele furnizate de TPSoft și bazele de date consacrate, atâta timp cât practic folosesc aceleași surse de date primare, iar algoritmii matematici sunt, în mod evident, aceiași. Diferențele sunt însă în modul de lucru – vezi răspunsul la întrebarea 4.

7. Căutarea în baza de date ține loc de studiu de comparabilitate necesar pentru documentarea prețurilor de transfer?

Așa cum am menționat la punctul 5, TPSoft facilitează realizarea rapidă a studiului de comparabilitate, respectiv identificarea automată în baza de date a acelor companii independente care pot fi folosite ca referință pentru comparabilitate în cadrul analizei de prețuri. Pasul următor este verificarea individuală a fiecărei companii pentru a decide includerea sau nu în eșantionul final al studiului de comparabilitate.

Atenție, studiul de comparabilitate nu ține loc de dosarul prețurilor de transfer. Dosarul trebuie să fie mai cuprinzător și să respecte o structură clară de formă și conținut, prevăzută în Ordinul președintelui ANAF 442/2016.

8. Cât costă utilizarea platformei TPSoft?

Oferta de preț este flexibilă, personalizată în funcție de complexitatea informațiilor de care are nevoie utilizatorul.

Pentru toți potențialii utilizatori este disponibil gratuit un pachet de 50 de credite, pentru a le permite familiarizarea cu baza de date și identificarea corectă a tipului de informații necesare.

Pentru detalii, vă rugăm să ne lăsați un mesaj cu datele dumneavoastră la contact@tpsoft.ro cu mențiunea "pentru acces TPSoft". Vă vom contacta cu maximă operativitate.

9. Se pot realiza și studii personalizate?

Da și este chiar recomandată o abordare personalizată în cazul unor tranzacții complexe, care să țină cont de particularitățile domeniului și/sau ale grupului de companii. Iar TPSoft este pregătită să răspundă provocărilor, oricât de dificile ar fi acestea!

Pentru mai multe informații privind studiile de comparabilitate, vă rugăm să ne lăsați un mesaj la contact@tpsoft.ro.

10. Pot comanda studii deja întocmite?

Da. Vă rugăm să ne trimiteți un mesaj la contact@tpsoft.ro pentru a identifica caracteristicile studiului. Recomandarea noastră este să întocmiți un studiu personalizat cazului dumneavoastră și modelului de afaceri.

11. Cum pot lua legătura cu echipa de dezvoltare pentru întrebări și suport?

Pentru orice întrebare, vă rugăm să lăsați un mesaj la contact@tpsoft.ro, cu mențiunea "pentru suport TPSoft" și veți primi un răspuns în cel mai scurt timp posibil.